În seama istoriei…

Daniel Săuca

A mai trecut o săptămână. „Fugit irreparabile tempus”, timpul fuge fără să se mai întoarcă. Nu știu dacă e chiar așa sau numai așa. De pildă, memoria conține și „întoarcerea timpului”. Ne întoarcem în timp prin memorie, chiar dacă suntem mai bătrâni, fie doar și cu o săptămână. Și nu e doar o vorbă. Ar merita să ținem cont de această „realitate”. Dar, nu de puține ori, preferăm și să uităm. Spun asta și în contextul social de la noi. Mulți dintre noi au uitat sau nu vor să-și aducă aminte, de exemplu, de viața în așa-zisul comunism. Așa cum a fost. Ciudat, „întoarcerea în timp”  pentru unii are loc prin tot felul de „oglinzi” ce distorsionează, poate e cam prețios spus, adevărul istoric. Dincolo de isteria legată de „reformele” lui Ilie Bolojan & comp. (voi scrie și eu în curând câteva rânduri), o știre legată de CCR a stârnit reacții foarte interesante: „Curtea Constituțională i-a redat drepturile de fost șef de stat lui Traian Băsescu” (g4media.ro). Păi, nu a fost turnător dovedit la Securitate? Ba da, dar, a constatat minunatul CCR, legea în baza căreia i s-au luat „drepturile” (alții au scris „privilegiile”) este neconstituțională. O „mizerie”, cum s-au exprimat voci din media. „Traian Băsescu este compromis moral. Nimeni și nimic nu îi va putea șterge eticheta de turnător. Probele sunt zdrobitoare. Dar momentul în care verdictul a venit, lasă sancțiunea în seama istoriei. O lege care încalcă orice principiu de drept nu e o corecție. Este doar un precedent periculos” (spotmedia.ro). „Traian Băsescu, despre legea prin care îi fuseseră retrase privilegiile: «S-a făcut pentru un singur om»” (hotnews.ro). Așadar, ar trebui să lăsăm sancțiunea în seama istoriei… Sabina Fati: „E o decizie mai degrabă simbolică pentru Traian Băsescu, președintele care a condamnat comunismul, care a dispus trimiterea arhivei Securității către CNSAS și care a fost suspendat de două ori de aceeași majoritate care a votat legea prin care i se confisca orice privilegiu de fost șef de stat. Și-a terminat mandatul trist, rămânând singur și izolat, în urma unor excese și exerciții care balansau între justiție și autoritarism” (dw.com/ro). Interesantă e istoria, nu-i așa?…